CONDIȚIILE GENERALE ALE CONCURSULUI 

Acest concurs este organizat de compania FRANCE MANCHE, înregistrată la Registrul Companiilor din Paris cu numărul 333 286 714 și cu sediul social la adresa 3 rue de la Boétie, Paris (75008).  

Pentru a participa la concurs trebuie să acceptați aceste clauze și condiții.  
 
A. CONDIȚII DE PARTICIPARE 

i. Pentru a participa la concurs trebuie să îndepliniți cumulat următoarele condiții: 

- trebuie să fiți client Eurotunnel Le Shuttle Freight, 

- trebuie să fiți șofer de camion, 

- trebuie să fi împlinit cel puțin 18 ani, 

- trebuie să dețineți un bilet de călătorie valabil în perioada concursului. 

Fiecare participant poate participa doar individual, în nume propriu.  

ii. Concursul va începe pe 21 iunie 2021 la ora 12:01 și se va încheia pe 31 august 2021 la ora 23:59. 

iii. Un bilet de călătorie pentru Tunelul Canalului Mânecii vă va oferi dreptul de a juca o dată, cu maximum o înregistrare pe zi.  

Dacă în vehicul sunt prezenți doi șoferi, fiecare dintre aceștia va putea juca individual.  

  
B. ACORDAREA DE PREMII 

i. În fiecare zi a concursului vor fi puse la dispoziție noi premii.  

ii. Câștigătorii vor fi informați imediat, prin e-mail. 

iii. Câștigătorii trebuie să intre în posesia premiilor la recepția parcării Le Truck Village.  

iv. Orice câștigător care îndeplinește condițiile pentru participare trebuie să se prezinte în persoană și să prezinte e-mail-ul de notificare privind premiul, un bilet de călătorie valabil și un act de identitate. Dacă aceste condiții nu sunt îndeplinite, EUROTUNNEL nu va acorda premiul. 

v. Toți câștigătorii trebuie să intre în posesia premiilor în termen de 30 zile calendaristice de la data câștigului. Orice câștigător care nu respectă acest termen va pierde premiul, care va fi reintrodus în concurs.  

 
C. PROTECȚIA DATELOR ȘI PROMOVAREA 

i. Prin participarea la concurs, sunteți de acord ca orice date cu caracter personal furnizate către Eurotunnel Le Shuttle în legătură cu acest concurs să fie folosite de Eurotunnel Le Shuttle, partenerii și/sau furnizorii săi terți (după caz) pentru administrarea concursului. Vă rugăm să consultați Politica de confidențialitate a Eurotunnel Le Shuttle (disponibilă la adresa www.eurotunnelfreight.com/fr/confidentialite) pentru a afla mai multe despre modul în care Eurotunnel Le Shuttle poate folosi datele dumneavoastră cu caracter personal. 

ii. Eurotunnel Le Shuttle poate publica numele dumneavoastră pe site-ul web Eurotunnel Le Shuttle Freight, la următoarea adresă: www.eurotunnelfreight.com. Adresa dumneavoastră de e-mail poate fi folosită pentru a vă contacta în legătură cu acest concurs. De asemenea, sunteți de acord să participați la orice activitate de promovare rezonabilă, solicitată de Eurotunnel Le Shuttle.  

 

 
D. LIMITA RĂSPUNDERII 

În măsura permisă de lege, FRANCE MANCHE sau reprezentanții și distribuitorii săi nu vor fi obligate în niciun caz să despăgubească un câștigător sau să accepte orice răspundere privind orice pierdere, daună sau vătămare corporală survenită ca și consecință a acceptării unui premiu, cu excepția cazului în care aceasta a fost cauzată de neglijența FRANCE MANCHE, a reprezentanților și/sau distribuitorilor săi sau a unuia dintre angajații săi.  

 
E. CONDIȚII GENERALE 

i. Orice încălcare a acestor condiții generale poate duce la excluderea temporară sau permanentă a unui participant.   

ii. FRANCE MANCHE își rezervă dreptul de a anula, suspenda sau aduce modificări concursului, dacă este necesar. 

iii. Dacă o prevedere din aceste condiții este sau devine nevalidă sau neexecutorie, respectiva prevedere nu va afecta valabilitatea celorlalte prevederi, care vor rămâne în vigoare. 

iv. Aceste condiții se află sub incidența legislației franceze și sunt de competența instanțelor din Franța.  

v. Versiunea redactată în limba franceză a acestor condiții generale va prevala asupra versiunii redactate în limba engleză sau în orice altă limbă.  

 

F. CONTACTAȚI-NE 

i. Pentru a contacta Eurotunnel Le Shuttle Freight, puteți transmite un e-mail către freight@eurotunnel.com

ii. Puteți consulta aceste condiții generale la următoarea adresă: https://www.eurotunnelfreight.com/uk/about/summer-fun-conditions